Decizia care ar putea schimba clasamentul în Liga I

Decizia care ar putea schimba clasamentul în Liga I
Publicat: 28/03/2015, 12:07

În prezent, dintre cele șapte cluburi din Liga I aflate în insolvență, cele care au intrat în insolvență în 2015, CFR Cluj, Petrolul Ploiești și FC Brașov nu au plan de organizare confirmat de administratorul sindic.

Duru a explicat că sancțiunile se aplică în etape și sunt prevăzute în manualul de licențiere și de fair-play financiar, acesta din urmă intrând în vigoare în România de la 30 iunie.

„Începând cu acest an, în procesul de licențiere aplicăm noile sancțiuni. După cum știți, s-a renunțat la sancțiunea cu retrogradarea pentru cluburile în insolvență și s-a introdus depunctarea. Așa că un club în insolvență, fără plan de reorganizare confirmat de instanță, care aplică pentru licența de Liga I, ediția 2015-2016, va fi penalizat cu 3 puncte la 30 aprilie, iar dacă nu își achită datoriile până la 20 mai va fi din nou sancționat cu 1 punct. Dacă la 30 iunie, dată de referință în regulamentul de fair-play financiar pe care îl vom aplica în premieră anul acesta, clubul în cauză are datorii pe care nu și le achită până la 30 septembrie, va fi sacționat cu 1 punct. Apoi, un nou termen este 30 octombrie, dată care îi va aduce alte 2 puncte penalizare. Ținând cont că la fiecare dată se aplică ambele criterii, mai exact datorii către alte cluburi și datorii către angajați, un club în insolvență fără plan de reorganizare confirmat poate ajunge la o penalizare totală de 14 puncte”, a afirmat Duru, pentru MEDIAFAX.

Acesta a menționat că deducerea punctelor se face în sezonul 2015-2016 al Ligii I, prin decizii ale Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, la solicitarea directorului de licențiere.

Față de anii anteriori, în 2015 deschiderea procedurii de insolvență de către un club din Liga I va fi sancționată din start cu depunctare. Astfel, o grupare din Liga I care intră în insolvență după data de 1 iulie 2015 va fi sancționată cu deducerea a șase puncte din clasamentul pentru sezonul competițional 2016-2017.

În ultima perioadă mai mulți oameni de fotbal, printre care se numără Gheorghe Hagi, Sorin Cârțu sau Florin Prunea și jucători precum Geraldo Alves sau Marius Croitoru au făcut afirmații publice în care au solicitat retrogradarea cluburilor de Liga I aflate în insolvență sau depunctarea acestora.

Primul club de fotbal din România care a intrat în insolvență a fost FC Rapid, instanța admițând deschiderea procedurii de reorganizare la 7 decembrie 2012. Ulterior, alte opt cluburi de Liga I, Gloria Bistrița, Universitatea Cluj, Oțelul Galați, FC Vaslui, FC Dinamo, CFR Cluj, Petrolul Ploiești și FC Brașov au intrat în insolvență. Dintre acestea, în momentul de față doar șapte mai activează în primul eșalon, Gloria Bistrița și FC Vaslui fiind dezafiliate de Federația Română de Fotbal.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
DIETA-minune a lui Neti Sandu, pe care o respectă cu sfințenie! Ce SECRETE are la...
Ţara din Europa în care un şofer a rămas fără maşină după ce a condus...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Decizie pentru toți proprietarii de terenuri. Se aplică în sute de localități din România
Ce angajați primesc prime în concediu. Domeniile în care se fac mari cadouri
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Un producător chinez de automobile lansează un vehicul în Italia, cu planuri de a se...
×